joi

Casa inteligentă, mai sigură şi economică

Conceptul de casă inteligentă My Home a ajuns, de puţin timp, şi în România.


Casa inteligentă prinde formă prin reunirea unor sisteme individuale într-un tot unitary, bazându-se totodată pe funcţiuni electronice special concepute pentru a răspunde cerinţelor de confort, siguranţă, economie de energie, comunicare şi control.

Sistemul este compus dintr-un set de soluţii modulare, cu un grad înalt de personalizare.

„În viitor, un astfel de sistem va deveni familiar, asigurând un plus de valoare oricărei construcţii. Fiecare dintre noi are aspiraţii din ce în ce mai înalte în ceea ce priveşte confortul, siguranţa şi controlul casei sale, iar sistemele de casă inteligentă, răspund acestor aspiraţii.”